Emil Boroghina, actorul, regizorul si directorul Teatrul National din Craiova, este omul care a realizat cel mai important Festival Shakespeare din lume. Anul acesta, evenimentul s-a desfasurat sub genericul „Constelatia Hamlet”, dedicat in totalitate celui mai important text al literaturii dramatice universale.

Ce parere aveti despre calitatea teatrului din România?

Am un deosebit respect pentru teatrul românesc si creatorii lui. Nu putem sa nu constatam cu reala bucurie explozia inregistrata in ultimii ani de cinematografia noastra si locul pe care il castiga in plan european. A fost o lunga perioada, inceputa imediat dupa 1990, cand teatrul românesc, e drept, in principal datorita marilor spectacole ale Craiovei, realizate de Silviu Purcarete, s-a situat in prim-planul miscarii teatrale mondiale, in primul rand prin selectia si participarile la cele mai mari festivaluri teatrale ale lumii si distinctiile obtinute.

Poate nu se manifesta aceeasi grija atenta (pentru ca sunt convins ca exista interes), aceeasi insistenta si pricepere fata de aceasta raportare si conectare la teatrul european si mondial de valoare, aceeasi dorinta de a fi permanent un teatru competitiv.

Ce inseamna „o reusita” in teatrul românesc?

Un spectacol exceptional, un eveniment deosebit, care sa capteze atentia si interesul publicului obisnuit si al oamenilor de teatru in acelasi timp. Cred ca Teatrul National din Craiova a realizat un sir intreg de astfel de reusite si ca Festivalul Shakespeare, organizat la Craiova si in Bucuresti, este, de asemenea, „o reusita”. Dar nu suntem singurii. Teatrul românesc s-a bucurat si se va bucura, in continuare, de astfel de „reusite” reale.

Credeti ca odata cu obtinerea acestor premii, Teatrul din Craiova a devenit un reper pentru societate?

Nu stiu daca am devenit un reper, poate este prea mult spus, dar aceste aprecieri, materializate sau nu in premii, au insemnat recunoasterea activitatii noastre, certificarea faptului ca ceea ce se petrecea la Craiova era bine si adevarat, si firesc ca viata mea profesionala, ca si a multora dintre colegii mei, a capatat un alt sens. Nu stiu daca inaintarea in varsta si goana timpului care imi ramane la dispozitie pentru a incerca sa desavarsesc ceea ce am inceput, ceea ce am impus, au modificat, au schimbat viata mea. Poate ca pasiunea si arderea au capatat o alta forma, s-au amplificat, iar cei care ma cunosc, care ne-au urmarit activitatea si realizarile sa vorbeasca despre un „dulce fanatism” pentru teatru si valorile sale al directorului Festivalului Shakespeare, Emil Boroghina. Este tulburator si in acelasi timp linistitor sa iti dedici viata unui crez, in cazul meu Festivalul Shakespeare.

Cand putem spune ca un spectacol de teatru este foarte bun?

Fiecare are criterii proprii de judecata. Un spectacol poate atinge sau nu corzile si resorturile noastre cele mai intime.

Acela care reuseste sa ne prinda, si ne emotioneze, sa ne rascoleasca si sa ne subjuge chiar, sa ne oblige sa ne gândim la el mult timp dupa ce am parasit sala de spectacole, poate fi un spectacol foarte bun, iar teatrul inseamna ca si-a atins scopul.

Daca ar fi sa alegeti intre cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol, cel mai bun actor, pe care dintre acestea le-ati premia la sectiunea Teatru?

Dintr-un spectacol exceptional se pot extrage toate aceste reusite. Imi aduc aminte ca, in 1989, in cadrul Festivalului National de Teatru, extraordinarul spectacol Piticul din gradina de vara al lui Silviu Purcarete culegea un numar impresionant de distinctii, sapte: Premiul pentru Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Cea mai buna regie, Premiul pentru Cea mai buna scenografie (Stefania Cenean), Premiul pentru Cea mai buna interpretare feminina (Leni Pintea Homeag), Premiul II pentru Cea mai buna interpretare masculina (Tudor Gheorghe), Premiul II pentru Cea mai buna interpretare feminina (Mirela Cioaba), Premiul III pentru Cea mai buna interpretare feminina (Diana Gheorghian). In plus, in primele luni ale anului 1990, i se decerna Marele Premiu UNITER. Experientele s-au repetat apoi si cu alte spectacole ale Teatrului National Craiova, si cu cei care le-au creat: Ubu Rex cu scene din Macbeth, Titus Andronicus, Danaidele, ale lui Silviu Purcarete, Hamletul lui Tompa Gabor sau Sluga la doi stapani, realizat de Vlad Mugur.

Daca ar trebui insa sa aleg numai unul singur dintre premii, eu l-as alege pe cel pentru spectacol. Daca spectacolul atinge Excelenta, asta se datoreaza, inainte de toate, regizorului. Iar premiul pentru cel mai bun spectacol ar trebui sa atraga dupa sine si premiul pentru regie. Intr-un foarte bun spectacol performantele actoricesti sunt si ele definitorii.

Care dintre spectacolele care au avut premiera anul acesta vi se pare cel mai reusit si de ce?

Ma puneti intr-o mare incurcatura. Cu oarecare jena, trebuie sa recunosc ca, fiind extrem de ocupat cu organizarea Festivalului International Shakespeare, cu promovarea lui, cu obtinerea de fonduri, apoi cu desfasurarea propriu-zisa, nu am putut raspunde invitatiilor adresate de o parte dintre teatrele din tara de a participa la premierele spectacolelor din aceasta stagiune.

Le voi vedea cu siguranta pe cele mai bune, pe cele selectate de Cristina Modreanu pentru Festivalul National de Teatru de la Bucuresti, in toamna acestui an.

Ar fi incorect, ar nedreptati cu siguranta un teatru si creatorii, daca as mentiona pe cineva, fara a avea o imagine cât de cat cuprinzatoare a realizarilor (care sper sa nu fie putine!) din teatrul românesc, din acest an.

Cum influenteaza mersul societatii succesele din domeniul teatrului românesc?

Este o intrebare la care raspunsul este extrem de dificil de dat. Cand am fixat motto-ul editiei din acest an a Festivalului Shakespeare, desfasurat sub genericul „Constelatia Hamlet”, dedicat in totalitate celui mai important text al literaturii dramatice universale („Au luat-o razna vremurile./Cine, spre a le-ndrepta m-a harazit/pe mine?”), am facut-o cu speranta ca spectacolele prezentate in cadrul acestui festival international organizat in si de România va influenta mersul nostru spre inainte, ne va responsabiliza, ne va face sa gandim mai mult la destinul omului si al lumii. Eu continuu sa ma situez intre cei care cred in puterea de influentare a teatrului, de purificare, chiar. E drept, teatrul nu poate determina performantele economice, dar poate influenta si forma constiinte, poate stabili criterii morale, ne poate oferi modele. Nimeni dintre cei care au intrat in sala de spectacole si au urmarit o reprezentatie adevarata, nu va pleca fara sa fi fost atins in vreun fel de puterea de influentare a teatrului, poate chiar de magia lui.

Anca Lapusneanu