Close

Nu esti membru? Inregistreaza-ti un cont.

lock and key

Login in contul tau.

Login Cont

Ai uitat parola?

Laszlo Borbely, actorul, politicianul, tenismanul si bunicul… Octavian Belu: “Avem o generatie angoasata” Adrian Vasilescu: “BNR este o institutie care judeca si actioneaza cu argumente profesionale” S-a dat startul la vot pentru Superlativele VIP! Andrei Serban: “Sa-ti intelegi rolul atat in viata, cat si pe scena, este o dorinta care tine o viata intreaga”

Laszlo Borbely, actorul, politicianul, tenismanul si bunicul…

Ministrul mediului, Laszlo Borbely, se dovedeste a fi un partener de discutii fantastic… Foarte politicos si cu simt dezvoltat al umorului, politicianul iti povesteste despre orice cu o nonsalanta demna de invidiat, mai ales cind vine vorba de “bunicul Borbely” si ale sale “aventuri” cu cei patru nepoti ai sai – de la schimbat scutece ...

Octavian Belu: “Avem o generatie angoasata”

Ani in sir, antrenorii lotului national de gimnastica au avertizat asupra pericolului regresului total, insa rarele medalii cucerite de sportivele noastre au avut efectul unei betii cu apa rece. România s-a intors de la CM de la Tokyo, pentru intiia oara in ultimii 30 de ani, fara nicio medalie, fapt care l-a determinat pe antrenorul ...

Adrian Vasilescu: “BNR este o institutie care judeca si actioneaza cu argumente profesionale”

In 2011, ca si in anii precedenti, BNR nu si-a propus sa fie arbitru intre guvern si societate. In dezbaterile publice, vocile de la Banca Nationala nu rostesc critici, ele exprima opinii. Consilierul guvernatorului Mugur Isarescu, Adrian Vasilescu, este una dintre vocile care apar frecvent in dezbateri publice exprimind puncte de vedere despre ce anume ...

S-a dat startul la vot pentru Superlativele VIP!

Revista VIP a dat startul la vot pentru desemnarea personalitatilor care vor primi trofeul Superlativelor VIP. Cititorii revistei VIP sunt indemnati sa ia atitudine!Aflata la cea de-a XII-a editie, Gala Superlativelor VIP 2011 doreste sa promoveze omul si posibilitatile de dezvoltare ale acestuia, motiv pentru care incurajam sprijinul venit din partea cititorilor revistei VIP. Intra ...

Andrei Serban: “Sa-ti intelegi rolul atat in viata, cat si pe scena, este o dorinta care tine o viata intreaga”

Un artist extrem de sensibil la gesturi si la taceri, care ne face sa impietrim de emotie, in fata unei “pauze” bine plasate. Andrei Serban – caci despre el este vorba – este mai mult decat un model pentru teatrul mondial. Are un spirit inovator, a carui perseverenta nu este intrecuta decat, poate, de modestia ...

Special Olympics, o lectie de viata

De la fondatoarea miscarii, Eunice Kennedy Shriver, sora presedintelui american John F. Kennedy, si pana la Nelson Mandela, Arnold Schwarzenegger, U2, Jon Bon Jovi, Stevie Wonder si Michael Jackson, numeroase personalitati din lumea intreaga au promovat mesajul Special Olympics, participand la evenimentele organizate pe plan international si sensibilizand, astfel, opinia publica mondiala. Katharina Kiss, director de marketing la Special Olympics Romania a stat de vorba cu revista Vip.

Fundatia Special Olympics din Romania a fost infiintata in luna noiembrie 2003 ca parte integranta a miscarii sportive internationale Special Olympics. Echipa fundatiei, cu sediul in Bucuresti, condusa de directorul national Cristian Ispas, este alcatuita din cinci specialisti care dezvolta si monitorizeaza proiectele Special Olympics la nivel national. Printre sustinatorii miscarii se regasesc Nadia Comaneci, vicepresedinte al Comitetului Director al Special Olympics International si jurnalistul sportiv Cristian Topescu, membru al comitetului director. Pana in prezent, 20.000 de sportivi sunt inscrisi, oficial, in miscarea Special Olympics Romania si in jur de 3 milioane la nivel mondial.

Distinctia dintre persoanele cu dizabilitati intelectuale  si cele cu afectiuni psihice

Multi dintre dumneavoastra, cititorii, poate ca nu s-au intalnit niciodata cu situatii in care sa aiba de-a face cu persoane cu dizabilitati intelectuale, fapt care poate duce la confuzii. Persoanele cu dizabilitati intelectuale sunt diferite prin faptul ca, pur si simplu, “gandesc intr-un ritm mai lent decat noi”, spune Katharina Kiss. “Am avut surpriza sa aflu ca la o policlinica din Targu Mures exista un afis pe care scrie <nu tratam persoanele cu dizabilitati>. Reticenta se explica prin faptul ca, facand confuzie intre dizabilitate si boala, oamenilor le este teama de eventualele tulburari de comportament ale pacientilor. Acestea pot sa apara la persoanele care sufera de afectiuni psihice si care pot sa aiba manifestari cu caracter violent, ceea ce nu se aplica neaparat persoanelor cu dizabilitate intelectuala. Prin programele de sanatate pe care le desasoara, Fundatia Special Olympics incearca sa imbunatateasca accesul sportivilor S.O. la servicii de sanatate de calitate”, ne lamureste Katharina.

Special Olympics, o miscare preponderent sportiva la inceputurile sale

Activitatea acestei organizatii a debutat in anul 1968 la initiativa lui Eunice Kennedy Shiriver, sora presedintelui J.F. Kennedy.

In familia Kennedy, una dintre surori avea o dizabilitate intelectuala, fapt care a determinat-o pe Eunice sa gandeasca si sa aplice modalitati de includere a acesteia in diverse activitati. Astfel, la inceput, a organizat tabere de vara si a observat ca in cadrul acestora, persoanele cu dizabilitati intelectuale se simt foarte bine cand fac sport si se afla in atentia semenilor lor. Oficial, primele

jocuri au avut loc la Chicago, Illinois. In miscarea Special Olympics se incadreaza foarte bine persoanele cu sindromul Down sau persoanele care au, pur si simplu, o intarziere in dezvoltarea lor intelectuala. Special Olympics promoveaza preponderent sportul de masa. “E importanta participarea si e importanta performanta personala. De aici sunt si o serie de diferente in regulamentul competitiilor. O caracteristica a Special Olympics este impartirea pe grupe valorice. De exemplu, la atletism, impartirea pe grupe valorice se face astfel incat intre primul si ultimul concurent din aceeasi grupa sa nu fie o diferenta de valoare mai mare de 15%,  pentru a facilita egalitatea de sanse in concurs si a nu-i crea un disconfort participantului. La finalul concursului , toti sportivii sunt recunoscuti, neexistand diferente de apreciere

intre cel care a luat locul intai la ultima grupa valorica si cel care a luat locul intai la cea mai buna grupa valorica”, povesteste Katharina.

Tanara generatie, receptiva la diversitate

Statisticile OMS atesta faptul ca 3% din populatia globului are dizabilitati intelectuale. In Romania, conform statisticilor ANPH, peste 100.000 de oameni se confrunta cu dizabilitatea intelectuala, insa numarul acestora este probabil mai mare, avand in vedere ca nu toate persoanele cu dizabilitati intelectuale din tara figureaza in aceasta baza de date. “Ca birou national unic, ajungem la beneficiari prin intermediul colaboratorilor nostri din scolile speciale, ONG-uri si din cadrul  autoritatilor locale, carora le multumim pentru sprijinul lor constant”, spune Katharina. Printre programele Special Olympics destinate incluziunii sociale, se numara programul “Special Olympics, Participa!” care promoveaza si conceptul de sport unificat. In cadrul acestui program educational exista un manual pe care cadrele didactice din scolile publice il pot promova la lectiile de dirigentie, in ideea constientizarii elevilor din invatamantul de masa vizavi de problematica persoanelor cu dizabilitati.Lectiile ating teme ca toleranta, respectul si incluziunea. “De altfel, tendinta generala pe plan international este aceea a invatamantului incluziv si nu aceea a invatamantului special segregat. Chiar si in Romania exista cateva scoli care au adoptat aceasta abordare educationala”, spune Katharina. In etapa urmatoare, elevii sunt incurajati sa participe in programul de sporturi unificate. Aceasta inseamna ca sportivi cu si fara dizabilitati  se antreaneaza si concureaza impreuna la discipline sportive ca fotbal, baschet si atletism pe echipe.  Programul se bucura de aprecierea  tinerilor participanti pentru ca acesta promoveaza un model foarte frumos de integrare.”, declara Katharina. Pe 25 septembrie, cand se sarbatoreste ziua internationala Eunice Kennedy Shriver, la Universitatea Nationala de Educatie Fizica si Sport din Bucuresti vor avea loc jocuri si concursuri incluzive. Timp de doua ore, orice persoana poate participa la activitati sportive si ludice in compania tinerilor cu dizabilitati de la Special Olympics.

Sanse egale pentru integrarea in munca

Cel mai nou proiect al Special Olympics Romania se numeste “Sanse Egale pentru intregrarea in munca a persoanelor cu dizabilitati intelectuale”. Lansat in 2009, proiectul isi propune ca in trei ani, Special Olympics impreuna cu Fundatia Motivation, sa ajute 50 de persoane cu dizabilitati intelectuale sa-si gaseasca un loc de munca. “In mai putin de un an, si in conditiile actuale grele de pe piata muncii, am reusit sa angajam 16 sportivi Special Olympics. De exemplu, doi dintre tinerii nostri cu sindrom Down au fost angajati la un hipermarket  din Bucuresti, unde deruleaza activitati de ambalare de produse. Este un lucru minunat pentru ei sa mearga la serviciu in fiecare zi, sa interactioneze cu colegii si sa se simta utili”, a declarat, in incheiere, Katharina.

Andreea Vasile

Lasa un Raspuns