Devenind o traditie, Superlativele VIP, care anul acesta se regasesc sub deviza “Impreuna, pentru o Romanie mai buna”, incurajeaza, de zece ani, performanta si calitatea, prin promovarea unor institutii, persoane sau produse care sunt un reper pentru comunitate. Si in aceasta saptamana, articolul nostru este dedicat categoriei “Stiinta si Viata”, inaugurata saptamana trecuta.
In Romania se inregistreaza, anual, 3000 de cazuri noi de cancer de col uterin si un total de 40.000 de femei care traiesc cu acest diagnostic. Astfel, Romania se situeaza pe primul loc in Europa in ceea ce priveste mortalitatea datorata cancerului de col uterin, de 6,3 ori mai mult decat media tarilor din Uniunea Europeana. Depistat si tratat la timp, cancerul de col uterin este vindecabil. Fara voia ei, dar pentru ca a trecut prin aceasta experienta in 2006, Sanda Nicola a devenit purtator de cuvant in campaniile, oficiale sau nu, de preventie a cancerului de col uterin.
“Lucrurile au inceput sa se miste in 2007”, isi incepe Sanda povestea. “Trecuse un an de la operatia mea, eram bine, eram optimista, invatasem enorm despre diagnosticul asta pentru ca nu avusesem incotro. In timp ce ma confruntam cu diferite rezultate, dadeam peste statistici inspaimantatoare. Inca din acea vreme, cand seful meu de la Realitatea ma suna sa vada cum ma simt, eu ii spuneam ca, dincolo de tot ceea ce mi se intampla, asta e o poveste foarte buna si ca eu, cand ma fac bine, o sa fac materiale si reportaje pe tema asta”. La inceputul anului 2007, Romania se inscria, pentru prima data, intr-un program european de preventie a cancerului de col uterin si Sandei i s-a cerut sprijinul in calitate de jurnalist si de reporter sensibil la subiecte de sanatate. “In momentul acela au inceput sa mi se invarta in cap toate campaniile de sanatate pentru care fusesem vreodata reporter. Si, de fiecare data, senzatia era aceeasi: mesajul NU ajunge unde trebuie, mesajul NU este comunicat asa cum trebuie. De-acolo, povestea a devenit foarte personala si mi-era teama ca si acest subiect va sfarsi undeva in coada unui buletin de stiri. N-am vrut sa las sa se intample asta”, spune Sanda.
Ce este cancerul de col uterin?
Cancerul de col uterin este determinat de aparitia si inmultirea unor celule anormale la nivelul colului uterin, celule care si-au modificat structura si functiile. Cu cat aceste celule sunt mai diferite decat cele normale, cu atat exista posibilitatea de dezvoltare, in viitor, a cancerului de col uterin. Aceste modificari pot fi detectate prin teste de laborator Babes-Papanicolau inca din stadiile initiale. Prin control regulat, la fiecare sase luni sau un an de zile, posibilitatea de aparitie a cancerului poate fi depistata si tratata. Aceasta este responsabilitatea fiecarei fete si femei.
“De ce te cheama ca pe prezentatoarea aia care avea cancer?”
Fara sa-si fi programat acest lucru, Sanda Nicola a devenit purtator de cuvant. “Foarte multe femei care se confruntau cu o problema similara si care incercau sa dea de mine, imi scriau. In momentul in care numarul mailurilor a ajuns undeva la 300, mi-am dat seama de faptul ca n-am facut destul si ca dincolo de faptul ca n-am facut eu destul, am inceput sa sesizez mai clar ce nu se face cum ar trebui referitor la comunicarea si informarea pe acest subiect. Asa ca ceea ce am putut eu face, si pot face in continuare, este sa vorbesc despre asta si sa am grija sa reusesc sa explic in ce consta acest diagnostic intr-un limbaj cat se poate de accesibil”, spune Sanda. Din 2007 si pana azi, Sanda Nicola a fost prezenta in toate campaniile de informare in care i s-a solicitat prezenta, motiv pentru care, la un moment dat, s-a gandit sa renunte la asta, sperand ca lumea va inceta sa se mai refere la ea ca la “fata aia cu cancer”. “N-am reusit sa fac acest lucru si n-am reusit pentru ca, desi nimic din prezenta mea nu prevestea asta sau nu atragea atentia, intr-o zi am primit un mesaj pe Facebook in care cineva ma intreba: <Auzi, dar pe tine de ce te cheama ca pe prezentatoarea aia care avea cancer? Chiar, oare ce mai face? Mai traieste?>. L-am lamurit pe cetateanul respectiv ca da, traieste, dupa care prezenta mea pe Facebook a inceput sa faca multe valuri. De la un punct incolo, reteaua mea de prieteni s-a expandat uimitor la 5000 de prieteni dintre care, fara sa exagerez, mai mult de jumatate sunt femei care mi-au multumit si imi multumesc ca vorbesc despre asta. Reteaua asta sociala mi-a dat mie dimensiunea problemei si a faptului ca nu e zi in care cineva sa nu fie afectat de asta. Si-apoi mi-am mai dat seama ca exista un orizont de asteptare din partea mea si ca toate credibilitatea pe care eu am dobandit-o profesand ca jurnalist, oamenii astia o iau ca atare si asteapta din partea mea sa fac ceva util intr-un domeniu in care ei stiu déja ca am competente”, explica Sanda.
Preventia cancerului de col uterin
Sanda Nicola spune ca in fata diagnosticului de cancer de col uterin femeile reactioneaza diferit in functie de categoria de varsta din care provin. “Exista segmentul de femei de peste 40 de ani unde cancerulde col uterin face ravagii. Mamele noastre sunt acele femei care au fobia medicului ginecolog, care au avut viata sexuala inainte de Revolutie si pentru care legatura cu medicul ginecolog era adesea intermediata de Securitate. Sunt acele femei care, prin prisma anilor de atunci, cel mai probabil au facut avorturi ilegale, sunt drame mult mai adanci decat ne-am putea imagina si ele au fost surprise, pana la un punct, de Cristi Mungiu in 432. Dupa 1990, cand s-a sistat obligativitatea de-a merge la medical ginecolog, multe femei nu s-au mai dus niciodata. Au mai ajuns acolo doar cand ceva a fost foarte, foarte grav”, spune Sanda. “Pe urma apare generatia noastra, undeva in jurul varstei de 30 de ani. Femeia este dinamica, independenta, are o igiena impecabila, dar e foarte ocupata si n-are niciodata timp sa mearga la medic. E o categorie in care m-am inscris si eu si foarte multe dintre colegele mele de serviciu. Cauza principala este aceea ca nu dezvoltasem acest obicei, acela de-a merge cel putin o data pe an la medic”.
Sanda Nicola le sfatuieste pe femei sa mearga la controale preventive la fiecare sase luni de zile sau macar la un an de zile. “Daca nu le ies clare rezultatele, le recomand sa caute un al doilea doctor. Cea mai mare greseala cand cineva descopera ca e infectat cu vreo tulpina cancerigena de HPV e ca cedeaza”, spune Sanda. Examenul citologic al colului uterin, prin testare de laborator Babes-Papanicolau, permite depistarea precoce a leziunilor precanceroase care au potential de a evolua spre cancer. Riscul aparitiei cancerului de col scade atunci cand femeile sunt examinate periodic in cadrul programelor de depistare precoce. Prevenirea cancerului de col uterin se poate face prin vaccinare, aceasta fiind principala masura prin care se previne infectia, asigurand un grad mare de protectie. Conform Agentiei Nationale a Medicamentului, in Romania, in ultimii doi ani, peste 15.000 de femei s-au vaccinat, fara sa se raporteze efecte adverse. In lume, peste 10 milioane de tinere/femei au fost vaccinate cu acest vacin, care este folosit in peste 100 de tari. Majoritatea tarilor europene au introdus vaccinarea gratuita anti-HPV pentru prevenirea cancerului de col uterin.
“Oamenii n-au dimensiunea reala a ceea ce inseamna 3000 de morti pe an”
Cea mai recenta campanie de informare a fost initiata tot de o companie farmaceutica. Din motive pe care Sanda nu le cunoaste deocamdata, campania a fost sistata, insa ea va reincepe la toamna. “S-a dislocat buget pentru ca eu sa realizez sase filmulete in care mi s-a dat credit sa comunic acest mesaj asa cum am considerat eu de cuviinta. E un proiect video foarte misto in care sase femei povestesc despre experientele lor. Eu mi-am dorit foarte mult sa rastorn un pic stilul asta impamantenit ca daca vorbim de cancer trebuie sa planga telespectatorii. Ei bine, nu. Eu am vrut sa aduc intr-o zona de normalitate aceasta tema pentru ca oamenii sa inteleaga ca acest HPV si aceste rani pe col se regasesc la aproape fiecare dintre noi, femeile. Mi-am dorit mesajul pozitiv, mi-am dorit sa vorbesc cu supravietuitoare pentru ca eu promovez viata, nu promovez lacrimi si suspine. Sunt dovada vie ca, daca te ocupi din timp si daca te ocupi cum trebuie de treaba asta, poti fi in regula. Interactiunea cu aceste doamne din

proiect a dus la ceva formidabil”, povesteste Sanda. In ciuda tuturor mesajelor, rata mortalitatii in Romania nu pare sa scada si anual 3000 de femei mor din cauza cancerului de col uterin. “Oamenii n-au dimensiunea reala a ceea ce inseamna 3000 de decese pe an. E aproape cat un sat in care 5000-6000 de copii raman fara mame in fiecare an. In conditiile in care, repet, e un diagnostic tratabil”, explica Sanda.
Valoare in Romania anului 2010
“Ii respect foarte mult pe cei care nu cad prada nici convenientelor sociale, nici blazarii care a cuprins Romania de cativa ani. Pe cei care isi cauta adevarata vocatie si care isi urmeaza cu perseverenta visurile. In conditiile in care toti traim vremuri tulburi, si apreciez pe cei care se abtin sa faca rau celorlalti. Daca au energie sa dea si o mana de ajutor, cu atat mai bine”, spune Sanda Nicola.
Andreea Vasile









Urmareste-ne