Devenind o traditie, Superlativele VIP incurajeaza, de zece ani, performanta si calitatea, prin promovarea unor institutii, persoane sau produse care sunt un reper pentru comunitate. Incepand cu aceasta saptamana, articolele sunt dedicate categoriei “Mass-media”.

Radu Sigheti a inceput sa lucreze ca fotoreporter in cadrul agentiei Reuters la sfarsitul anului 1990, “prin octombrie sau noiembrie, nu mai tin minte exact”. Pe masura ce a invatat mecanismul de functionare al agentiei, a inceput sa coordoneze echipe de fotoreporteri la nivel local, apoi national si, pe urma, international, odata cu plecarea sa, in 2003, in Africa unde, timp de cinci ani si jumatate, a condus biroul foto al agentiei Reuters de pe intreg continentul negru. Azi este sef al biroului foto al agentiei Reuters in Romania si spune ca atunci cand va veni momentul, va mai pleca in strainatate ca sa lucreze.

“Am ales Africa pentru ca vroiam sa schimb aerul”

La biroul foto al agentiei Reuters din Romania lucreaza doi oameni asa ca atunci cand Radu a plecat in Africa pentru cinci ani si jumatate, colegul sau i-a tinut cu succes locul. Fotoreporterul nu a fost detasat pe continentul african, ci a ales de buna voie sa plece acolo in urma unui anunt in cadrul agentiei ca exista un post liber in acea zona. “Am ales Africa pentru ca vroiam sa schimb aerul. Cu cativa ani inainte, un coleg din breasla fusese omorat in Sierra Leone si eu tot vedeam fotografii cu oameni morti si imi ziceam ca nu m-as duce in Africa niciodata. Chiar radeam pe tema asta cu un alt coleg din agentie ca in cele din urma tot acolo am ajuns. A fost postul acela liber, eu am aplicat, nu stiu cati il mai cerusera, dar uite ca, in 2003, am plecat in Kenya. Initial, postul era doar pentru Africa de Est, dar pe urma am inceput sa dezvolt reteaua pentru intreg continentul pentru ca imi dadusem seama ca am mai multi colaboratori in Romania decat in Africa si asta nu era bine. Africa este imensa, distantele se parcurg foarte greu, asa ca de fiecare data cand mergeam intr-un loc, aveam grija sa cunosc si cate un fotograf local si sa-l intreb daca stie sa umble cu calculatorul si daca are acces la internet. Asa, incet-incet, am dezvoltat reteaua pentru Africa”, povesteste Radu Sigheti.

Un climat linistit … si nu prea

Cand Radu a ajuns in Kenya, tara era una linistita si cand Kenya este fericita, “toata Africa de Est o duce bine”. In anul 2000, Comunitatea Africii de Est, infiintata in 1967, dar distrusa in 1977, fusese repusa pe picioare si se refacusera legaturile intre Burundi, Kenya, Rwanda, Tanzania si Uganda, iar in 2003 avusesera loc primele alegeri prezidentiale libere din Rwanda, de dupa razboi. Cu toate acestea, atmosfera era una predominant nesigura. Ca jurnalist din vest, “uneori esti protejat, alteori arunca cu pietre dupa tine. Eu n-am patit-o, dar nici nu prea ieseam din Nairobi, capitala Kenyei. Atunci cand o faceam, era de obicei dimineata cand totul era mai linistit”, spune Radu care s-a bucurat si de protectia GSU, o formatiune paramilitara care apartine Armatei si Politiei Kenyene si despre care, de obicei, se crede ca este extrem de brutala. “Tuturor le era frica de GSU, insa au fost foarte amabili cu presa. Ne lasau sa mergem pe langa ei. In general, lumea o cam lua pe coaja de la GSU si astora nu le pasa cine esti. Puteau sa-i bata inclusiv pe politistii obisnuiti, din sectiile locale, pentru ca daca primeau ordin sa curete o anumita zona, eliminau tot ce gaseau in cale. Au fost in regula cu noi si toata lumea a fost placut surprinsa ca s-a putut lucra”, spune Radu. In privinta vietii de zi cu zi, Kenya este renumita pentru turism, “insa obiectivele erau departe si n-apucam sa merg zilnic sa vad ce este in jur. Aveam doar Parcul National din Nairobi, la 10 minute de condus de unde lucram, si treceam pe langa lei, girafe si tot ce vrei. Era singurul lucru dragut pe care il puteai face. Kenya, cel putin, s-a dezvoltat in timp. De exemplu, cand am ajuns acolo, nu erau lumini pe strada si stopurile nu mergeau. Chiar daca ar fi mers, nu ar fi oprit nimeni la ele. Insa, inainte sa plec, existau si felinare, si stopuri functionale. E o tara care se dezvolta repede. Africa, in general, se dezvolta repede”. Lui Radu i s-a parut ca timpul petrecut acolo a trecut foarte repede si chiar daca, in ultimul an, cand echipa era formata, fotoreporterul isi propusese sa duca la bun sfarsit proiecte personale, n-a avut timp de nimic. “Imi doream sa plec o saptamana si jumatate sa fac fotografii unor triburi pe cale de disparitie pentru ca membrii lor fie se casatoreau cu membri ai altor triburi, fie plecau in alte parti. N-am apucat sa fac nimic”.

“Oamenii sunt foarte veseli”

Sunt multe evenimentele pe care Radu Sigheti le-a acoperit cata vreme a stat in Africa, insa cele mai spectaculoase, de care isi aduce aminte, sunt alegerile, pentru ca erau mereu cu probleme, luptele de strada din Zanzibar, Campionatul de Fotbal al Africii pentru ca fotbalul african i se pare dinamic si antrenant si comemorarea, in 2004, la zece ani de la genocidul din Rwanda, cand au murit aproximativ 800.000 de oameni. Ca experienta personala, lui Radu i-au placut oamenii. “Sunt fantastici, rad din orice. In Nigeria se spune ca sunt cei mai fericiti oameni din lume. Si in taberele de refugiati canta, rad, se bucura cand vine cineva in vizita, sunt optimisti. Stiu ca multi spun despre ei ca sunt lenesi, ca nu muncesc, insa nu-i advevarat. Cei tineri inteleg rostul acumularii pentru zile negre, insa, de generatii intregi, sunt obligati sa traiasca de pe o zi pe alta pentru ca ei cultiva pamantul de doua ori pe an si, daca vine o ploaie mare sau vreo seceta, au pierdut tot. Ei n-au unde sa tina provizii ca fie se ataca intre ei, fie sunt intemperii si astea sunt lucruri pe care lumea nu le intelege. E ca si cand ar spune despre arabi ca stau toata ziua la umbra. Pai a incercat cineva sa munceasca la 40 de grade? Ideea este ca africanii fac totul in ritmul lor. Mai e prejudecata ca nu se spala. Ba se spala … cand au apa. Prioritatea lor e sa foloseasca apa pe care o au ca sa o dea de baut la animale si ca sa gateasca cu ea. Daca le mai ramane si de spalat, bine. Daca nu, nu”, explica fotoreporterul.

“O fotografie buna trebuie sa comunice”

Radu Sigheti a ajuns sa lucreze la Reuters datorita unui fotograf francez care, in 1990, venise in Romania ca sa gaseasca colaboratori fotografi, fiindca nu stia mai nimic despre tara, deci nici cum stau lucrurile aici si unde sa se duca. “Din vorba in vorba, am aflat si eu de el. Primele poze pe care le-am facut atunci au fost la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes unde un copil murise de SIDA. Parintii venisera sa-l ia si tatal avea un cosciug mic la subrat, iar mama ducea crucea. Poza aceea s-a publicat peste tot. Venisera dupa aceea fotoreporteri de la alte publicatii doar-doar vor prinde un moment asemanator, insa nu s-a intamplat. Peste ani, un coleg de breasla mi-a spus ca marisera poza mea ca sa vada anul nasterii, apoi cautasera in documentele spitalului ca sa vada cand a murit copilul pentru ca ei credeau ca poza mea era trucata. Atat de bine iesise. Astfel, din punctul meu de vedere, o poza buna pentru presa este o poza care comunica. De exemplu, in poza de care ti-am spus, vezi o cruce, vezi anii de pe ea, vezi un cosciug de dimensiuni mici, iti dai seama imediat ce s-a intamplat. O poza buna, daca reuseste sa comunice, te face sa gandesti, iti da un impuls, te indeamna intr-o directie anume”, spune Radu. “Uite, daca ma gandesc acum la cazul cu bebelusii de la maternitatea Giulesti, momentul evacuarii este cel mai important din punct de vedere fotografic. Daca n-ai ajuns la momentul la care copiii erau scosi din cladire, nici nu mai are rost sa te duci. Aia e cea mai buna poza pentru ca ea comunica, cu exactitate, povestea”.

Tinerii, cea mai importanta resursa

“Acum 20 de ani, nimeni nu vroia sa faca presa de imagine. Era Rompresul care mai avea fotoreporteri si erau redactiile, insa fotografii de acolo faceau poze mai degraba la comanda. Azi, tinerii isi dau seama ca imaginea are puterea ei, s-au format diferit din acest punct de vedere. Termina facultati bune de jurnalism ca Missouri si Columbia din Statele Unite ale Americii, insa nu prea au ce sa faca in Romania. Ei se plang ca sunt trimisi doar la conferinte si la strangeri de mana, insa daca asta se intampla, la astea te duci. Daca presa este predominant orientata spre politic si barfa, ar sti exact ce se intampla, nu ai ce sa inventezi”, spune Radu. In ceea ce priveste directia spre care se indreapta presa, el crede ca jurnalistul independent este cel care castiga teren. “Este cel care produce si text si fotografie si care face un material de nu-ti vine sa crezi. Este jurnalistul multimedia”. Radu Sigheti face parte dintre fotoreporterii care s-au dedicat meseriei 100%. “Lasi balta o multime de lucruricand esti in bransa asta. Pleci oricand, oriunde. Stii ca pleci pentru trei zile undeva, dar te mai intorci peste o luna”. Nu stie care este urmatoarea destinatie din afara tarii in care va lucra pe termen lung. “Cand m-am intors din Africa, am spus ca nu mai vreau in asemenea locuri in care pica curentul si ca vreau in vest, unde totul e linistit, unde ai fie un eveniment cu staruri internationale, fie o deschidere de muzeu. Acum nu mai sunt asa sigur”, a incheiat Radu Sigheti pentru revista Vip.

Andreea Vasile