Despre Vlad Ivanov s-a spus mereu ca transforma rolurile sale secundare in principale. Indragostit de actorie, acesta nu a facut niciodata vreo diferenta intre personajele interpretate, dovedind ca poate juca la superlativ orice rol, raminind modest si discret. Totusi, faptul ca regizorul Constantin Popescu i-a incredintat personajul central – Emilian Velicanu – din recenta pelicula Principii de viata l-a facut pe Vlad sa declare, cu sinceritate, ca este fericit. A primit, in sfirsit, primul rol principal intr-un lungmetraj.

Actorul Vlad Ivanov si-a cistigat o binemeritata notorietate internationala, cu rolul abominabilului domn Bebe din filmul lui Cristian Mungiu 4 luni, 3 saptamini si 2 zile, recompensat cu Marele Premiu Palme d’Or si trofeul FIPRESCI, in anul 2007, la cea de-a 60-a editie a Festivalului de la Cannes. La patru ani distanta, acesta reuseste din nou performanta de a aduce in fata publicului un nou rol emblematic si antologic: al unui concetatean din categoria “reusitelor” zilei de astazi, un tip tot mai des intilnit in societate. Emilian Velicanu din filmul Principii de viata este o alta ipostaza a dezumanizarii inconstiente, asa cum era, la rindul sau, si domnu’ Bebe. Este tot un personaj negativ, greu de ingerat, pe care actorul Vlad Ivanov stie sa-l faca sa se instaleze si sa ramina in memoria afectiva a spectatorului, in ciuda repulsiei pe care o provoaca.

Personajele negative au si ele charisma?
Toate personajele au charisma, daca sint bine conturate, cu treceri de la un ritm la altul. Daca nu sint <plate>, indiferent daca sint pozitive sau negative, pe scena sau pe ecran, personajele trebuie sa fie asteptate cu interes de spectator.
Cum reusesti sa conferi charisma personajelor pe care le interpretezi?
Ma preocupa permanent, asa ca mereu observ, gindesc, imi imaginez ceva in legatura cu ele. Ca sa reusesti sa dai cu adevarat viata, pentru spectator, unui personaj, trebuie ca, pe linga talent, sa ai harul detaliului si placerea lucrului de laborator. Plus dragoste de meserie si pasiunea perfectiunii.
Acest personaj, Emilian Velicanu, este un tip realizat, in sensul concret material al zilei de astazi. Dar, desi pare ca nu-i lipseste nimic, Velicanu nu este fericit. De ce?
Emilian Velicanu este un captiv al bucuriilor materiale. El crede ca fericirea alor lui este cu atit mai mare cu cit cosul de cumparaturi din supermarket este mai plin. Mai crede ca limbajul vulgar este o forma de afirmare a potentei. N-are nicio preocupare spirituala, ceea ce il face sa se simta foarte bine in pielea lui si nu-i poate intelege nici macar pe cei dragi, din familie. Pedepseste fizic neascultarea, tipind, injurind. Cind fiul sau, Catalin, un adolescent de 14 ani, ii pune rabdarea la incercare, il bate cu bestialitate. Excelent a fost, in rolul baiatului, pe intreg parcursul filmului, tinarul tau coleg, Gabriel Huian. Cum a suportat scena bataii?
Excelenta a fost intreaga echipa, si Gabriel Huian, si Rodica Lazar, si toti ceilalti, inclusiv Dan Teodorescu, intr-un minirol foarte pregnant. Revenind la scena bataii, Gabriel a purtat un echipament de protectie, dar l-am pregatit si psihic. I-am spus ca atunci cind ma va vedea iesit din minti, sa stie ca am totul sub control si nu fac decit sa joc acea secventa. In schimb, doamnele de la machiaj chiar s-au speriat de mine.
Cunosti oameni ca Emilian Velicanu?
Sint destul de frecventi. Chiar printre prietenii mei, care lucreaza la corporatii, exista anumiti indivizi care ii seamana. Altadata scriau poezii. Astazi nu mai citesc, nu mai merg la teatru. Sint si ei niste captivi ai societatii de consum si nu schimba nimic, se complac. Au uitat ce inseamna sa traiesti cu adevarat.

“Este o acuta nevoie de normalitate”
Dar Vlad Ivanov din viata privata cit de normal reuseste sa traiasca?
Desi muncesc mult, nu ma pot lipsi de bucuriile care mi-au umplut intotdeauna viata. Printre acestea se numara muntele, lecturile, prietenii – chiar si cei mai virstnici, de la care ai multe de invatat –, calatoriile.
Unde ai fost in vara asta?
Vacanta a fost cam scurta, mai putin de o luna, pentru ca am avut repetitii. Dar am fost in Bucegi si la Bran. Orizontul deschis la 360 de grade, cum se vede, uneori, de pe munte, sau un grup de vreo 20 de capre negre, care ne-au aparut brusc in fata ochilor, cind s-a ridicat ceata, sint amintiri de o frumusete ca din rai. Si tot ca in rai mi s-a parut ca sint intr-o localitate de munte din Statele Unite, Telluride, in Colorado, unde, de jur-imprejur, exista munti de aproape 5.000 de metri inaltime. Am avut ocazia sa asist la un rodeo autentic, cu tauri si cai salbatici, si am vizitat un ranch de cai, cunoscind, astfel, chiar si in America, ceva din pitorescul vietii rurale. De asemenea, aceasta calatorie a fost o reusita totala, pentru ca am participat si la un festival de film extrem de exclusivist, care se tine la Telleuride si la care vine crema cinematografiei internationale. Am avut onoarea de asta la masa cu marele regizor german Werner Herzog si cu doi reputati critici de film, Pierre Lucien de la Paris si Scott Foundas de la New York.
Cum sint apreciate, la un nivel atit de inalt profesional, realizarile din ultimul deceniu ale cinematografiei românesti?
Mi s-a spus: “Ne-ati speriat pe toti cu domnu’ Bebe!”, dar, in acelasi timp, desi este recunoscut faptul ca actualul minimalism realist al cinematografiei românesti are un impact foarte puternic, este dorita si se asteapta o schimbare majora. Doar ca asta implica, in mod concret, fonduri mai mari alocate de la CNC. Chestiunea cu banii ma depaseste, dar ceea ce este evident este ca, in toate domeniile vietii de astazi, este o nevoie acuta de normalitate.