Ministrul mediului, Laszlo Borbely, se dovedeste a fi un partener de discutii fantastic… Foarte politicos si cu simt dezvoltat al umorului, politicianul iti povesteste despre orice cu o nonsalanta demna de invidiat, mai ales cind vine vorba de “bunicul Borbely” si ale sale “aventuri” cu cei patru nepoti ai sai – de la schimbat scutece la leganat, cintat si povesti… Daca experienta din politica l-a ajutat sa faca fata oricaror atacuri, oricit de puternice, in tenis si in teatru, Laszlo Borbely nu a acceptat excesele, cautind mereu o cale de mijloc… Desi maghiar, Laszlo simte si traieste româneste intr-o maniera pe care multi români nu ar intelege-o…

Domnule Laszlo Borbely, ani intregi ati jucat teatru… Nu vi se face dor, din cind in cind, sa mai urcati pe scena?
Oh, da, mi-e dor de scena! E, intr-adevar, o satisfactie imensa sa joci in fata spectatorilor – numai cine a fost pe scena stie ce inseamna aceasta. Cel care care a jucat teatru in fata spectatorilor ramine cu aceasta dragoste, o dragoste care nu se uita cu una, cu doua! Dorul de a fi pe scena nu dispare niciodata. Politica, intr-un fel, este o scena, numai ca aici nu joci doar un spectacol… Dar, credeti-ma, faptul ca am jucat m-a ajutat si in politica.

Citi ani ati “slujit” teatrul?
Din ’74, de cind eram student. Am jucat in vreo trei trupe de teatru. Dupa un timp, am continuat la Tirgu-Mures, pina in ’91.
Ati ramas la amatori?Artist amator, da, in trupa studenteasca de teatru.

Ce personaje ati interpretat? Care a fost preferatul dvs.?
Am jucat multe personaje negative, dar si pozitive. Pentru un actor, orice personaj este o provocare si nu cred ca un personaj negativ este mai putin incitant decit unul pozitiv. Mi-a placut, de pilda, Sancho Panza: am fost Sancho Panza in Don Quijote, un music-hall pe care l-am jucat in ’81 cu trupa de teatru.

Daca acum ar veni un regizor sau un producator sa va propuna un rol intr-un film sau o piesa de teatru, ce ati face? Ati accepta?
As fi in dilema, pentru ca, atunci cind ajungi politician – mi-am dat seama mai tirziu de acest lucru – oamenii au o alta percetie despre tine. In momentul de fata, daca tinem seama de modul in care este perceput politicianul in Romania, cred ca multi ar spune: “Uite, domnule, vrea sa se dea in spectacol; nu-i ajunge ca este politician, uite ce face!”. As avea aceasta dilema fata de modul in care ar receptiona cetateanul de rind faptul ca, uite, domnule, un politician apare intr-o piesa de teatru ori intr-un film…

Ati depasi totusi dilema in cauza?
Nu stiu. Daca as fi acolo, pus in fata propunerii concrete, atunci as decide, dar acum n-as putea sti. Vreau sa va spun ca noi (cei citiva deputati) chiar am incercat sa punem in scena si o piesa de teatru…

Pe care dintre cele doua scene – politica sau teatru – sint mai dulci aplauzele? Dar fluieraturile?
Primesti, evident, mai putine aplauze, in politica; uneori, primesti chiar fluieraturi. Si in politica, ca si in orice punere in scena, conteaza prestatia “actorului”. Dupa parerea mea, daca politicianul are o prestanta buna, atunci nu este adevarat ca oamenii nu-l apreciaza. Pina la urma il apreciaza chiar mediul in care este. Depinde foarte mult de omul respectiv…

Politicianul este un actor si joaca doar un rol. Cum sa crezi in el? Este suficient sa fie convingator?
Nu. Evident, trebuie sa ai grija. Foarte multi politicieni apeleaza – si citeodata au success – la un discurs demagogic, nesincer. Cu un discurs de acest fel, pentru o perioada limitata, au un impact anume, dar nu cred ca asa trebuie facuta treaba. Sinceritatea sau empatia deschisa poate cintari mai mult decit un mesaj popular si atit. Niciodata nu am acceptat asa ceva, pentru ca oamenii simt daca esti gol de continut.

“Stiti ce este in gindul nostru acum? <Desteapta-te romane!>”
La un moment dat, impreuna cu Varujan Pambuccian si Ileana Stana-Ionescu, ati incercat sa-l jucati pe Caragiale. Ati reusit?Am inceput pregatirile inca de cind Ileana Stana-Ionescu era deputat. Aveam intentia sa jucam O scrisoare pierduta a lui Caragiale. Varujan Pambuccian era si el in acest proiect, avind o oarecare inclinatie catre teatru. Totusi, n-am mai finalizat, raminind doar la stadiul de plan…

A fost vorba de costuri?
Ah, nu! Era vorba de timp: nu aveam timp liber cu totii in acelasi interval orar. Cu toate acestea, proiectul nu este total abandonat. Sa stiti ca, in trecut, am regizat si doua spectacole de poezie – unul in ’77 si altul in ’84.

Scrieti?
Nu, dar imi plac poeziile.

Mai sinteti in echipa de tenis a parlamentului?
Sint, dar anul acesta nu am reusit sa mai merg. Am mult prea multe de facut la minister.

Ce parlamentari mai sint in echipa?
Pentru ca in ultimii doi ani nu am mai tinut legatura cu echipa, nu mai stiu exact cine mai face parte din aceasta. Cred ca tot cei de pina acum… Am avut si o formatie de aur, cind am cistigat si campionatul European, formata din Mircea Man si Ica Voinea (era debutat), antrenata de Cornel Ciontu. Anul acesta, echipa României nu a ajuns pe un loc fruntas. Parlamentarii-jucatori sint uniti chiar si in timpul anului, pregatindu-se pentru campionat cu citeva saptamini inainte de competitie…

Cum se descurca domnul Ciontu?
Face fata foarte bine. La 74 de ani joaca extraordinar.

Povestiti-ne cum a fost la campionatul European?
România era reprezentata de doi maghiari, iar adversara va era echipa Ungariei… A fost dificil. Aveam ca antrenor un debutat de la România Mare, Marinescu, echipa României fiind formata din mine si Szilaghi Zsolt. Am picat cu echipa Ungariei…

Unguri la ei, unguri la noi? Cum ati iesit din situatie?
I-am zis lui Zsolt: daca noi acum nu-i batem pe unguri, o sa ne acuze ca am vindut meciul. Si era cam 4-2 . Ne conduceau ungurii. Cind am schimbat terenul, ii spun domnului deputat Marinescu: “Domnule Marinescu, stiti ce este in gindul nostru acum? <Desteapta-te române!>”

Si? S-a desteptat românul?
S-a desteptat, ca i-am batut pe unguri… A fost o fericire in echipa…

“Am dovedit ca sintem loiali acestei tari”
V-ati simtit vreodata atacat de “nationalisti”?
Nu, dar sint unele mentalitati care ies la iveala… Totusi, nu prea se intimpla la nivelul relatiilor interumane. Am avut si eu o intimplare: am asistat la scene in parlament, cind un domn deputat de la România Mare avea un discurs fulminant impotriva noastra, a ungurilor, dupa care a venit si mi-a zis: “Hai, lasa ca am spus-o si eu asa, ca un discurs politic. Hai sa bem o cafea”. Eu asemenea lucruri nu accept.
Sa recunoastem, nu aveti parte doar de asemenea “onoruri”.
Maghiarii români sint acolo unde se iau decizii de ani…Atitudinea corecta, relatia cu celilalti, sint mereu apreciate. Pe noi, etnicii maghiari, ne accepta oamenii, slava Domnului, in functii de coducere de atitia ani si ne vad cum muncim. Si-a dat seama, sper, toata lumea, ca sintem cetateni loiali ai României, dar avem aceasta cutuma, aceasta limba materna pe care o prezervam, luptind pentru drepturile minoritatii maghiare… Asa cum sirbul din România cere educatie pentru sirbi in limba sa…

Pentru o femeie presedinte n-am fi pregatiti, spun unii. Dar sa avem un presedinte ungur?
In 1996, cind Frunda a candidat la presedintie, una dintre glumele lui a fost : “Va avea România un presedinte de etnie maghiara cind va avea SUA un presedinte de culoare”. Era ceva ireal ca SUA sa aiba un presedinte de culoare. Iata ca de anul trecut SUA au un presedinte de culoare…

Ar avea mai mari sanse acest ungur, daca ar candida ca independent?
Nu stiu, dar cred ca si aici calitatea omului conteaza foarte mult.